Despre dragoste și bunurile ei

De as grãi în limbile oamenilor si ale îngerilor, iar dragoste nu am, fãcutu-m-am aramã sunãtoare si chimval rãsunãtor.

Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiintã, si de as avea atâta credinta încât sã mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

Si de as împãrti toatã avutia mea si de as da trupul meu ca sã fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste.

Dragostea îndelung rabdã; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pismuieste, nu se laudã, nu se trufeste.

Dragostea nu se poartã cu necuviintã, nu cautã ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeste rãul.

Nu se bucurã de nedreptate, ci se bucurã de adevãr.

Toate le suferã, toate le crede, toate le nãdãjduieste, toate le rabdã.

Dragostea nu cade niciodatã. Cât despre proorocii – se vor desfiinta; darul limbilor va înceta; stiinta se va sfârsi;

Pentru cã în parte cunoastem si în parte proorocim.

Dar când va veni ceea ce e desãvârsit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinta.

Când eram copil, simteam ca un copil, judecam ca un copil; dar când m-am facut barbat, am lepadat cele ale copilului.

Cãci vedeam acum ca prin oglindã, in ghiciturã, iar atunci fata cãtre fatã; acum cunosc in parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin, precum am fost cunoscut si eu.

Si acum rãmân acestea trei: credinta, nãdejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.