Tabăra de vară “Sf. Veronica” a bisericii noastre, aflata la editia a paisprezecea, a fost si anul acesta un mare succes printre copii parohiei. Participantii au avut o săptămână plină de lectii frumoase și momente speciale create prin truda Parintelui Cornel Dragomir, a doamnei Preotese Ligia, a doamnelor organizatoare a Scolii de Duminica, Ada Tancou si Cristina Negrea, precum si a tuturor bunicilor si voluntarilor care au pus enorm de multa dragoste in activitatile de zi cu zi.
Curtea spatioasa a bisericii noastre a fost un cadru perfect pentru frumoasele activitati pregatite pentru copii, piscina din curte oferind momente răcoritoare, iar spatiul generos al gradinii a permis numeroase jocuri, precum si exercitii de lucru in echipa.
Minunatele lectii de gatit tip “cooking show” oferite de dragul nostru parinte, precum si tihna rugaciunilor in biserica au ramas ca momente speciale in inimele copiilor. Zilele incarcate de frumuseti au trecut repede, copiii bucurindu-se de plimbari in parc, mers la pescuit, vizita la Steveston și la vechea conservărie, unde au învățat despre istoria locală, iar discuțiile de grup și povestirile au imbogatit perceptia lor despre valorile trecutului.
Timpul petrecut în serile minunate din curtea bisericii, in special la seara de “sleep over” in corturi, cu gratar si “marshmallows” precum si cu pizza facuta chiar de copii, au întărit prieteniile și au oferit amintiri de neuitat. Seara a fost si mai frumoasa datorita tinerilor minunati ai bisericii noastre care au venit sa se voluntarieze si sa ajute cu activitatile distractive, bazati desigur pe experienta atator ani precedenti in care au fost si ei mici si s-au bucurat de tabara la rindul lor.
Participanții au avut parte pe tot parcursul taberei de mâncare “home made from scratch”, gatita cu drag de voluntari, dupa cum se obisnuieste de foarte mult timp la biserica noastra. La finalul săptămânii, copiii s-au întors acasă îmbogățiți nu doar cu experiențe noi, dar și cu prietenii mai strânse și un mai mare simț al conexiunii cu biserica si comunitatea noastra. Piesa “Sarea in bucate” jucata cu gingasie si talent de copii la finalul taberei a fost primita cu mult entuziasm de spectatori iar tortul minunat de sabatoare a fost pe masura asteptarilor.













